Fotografia de amator, azi.

Saltul tehnologic al ultimelor două decenii a provocat schimbări de profunzime în toate domeniile de activitate, inclusiv în tehnica şi arta fotografică. Astfel, oricine îşi poate permite azi o cameră foto digitală, ieftină şi comodă (sau, în ultimă instanţă, un telefon mobil), cu care poate apoi mitralia nestingherit în jurul său. Mai mult, graniţa dintre fotografia de amator şi cea profesională tinde să dispară datorită accesului lejer la tehnologie şi a facilităţilor fără precedent în utilizarea acesteia. Cum era de presupus, tehnologia a determinat inclusiv schimbarea mecanismelor intime care guvernează actul fotografic în sine şi redefinirea filosofiei lui. S-a creat un nou medium de comunicare şi asistăm la un altfel de discurs vizual.

Dar ce este de fapt fotografia (pe care, din pacate, majoritatea indivizilor o numesc azi, impropriu, poză)?

Încă de la început doresc să precizez un lucru care mi se pare de importanţă expresă, şi anume că denumirea corecta este aceea de fotografie. De altfel fără excepţie, totalitatea termenilor care caracterizează această activitate păstrează o rădăcină comună: fotojurnalism, fotoreportaj, fotogenie etc. Pe de altă parte, cuvîntul poză înseamnă poziţie, postură, atitudine. Iată şi cîteva exemple: fotomodelul „x” pozează, „y” pozează în victimă, „z” a participat la olimpiadă şi a făcut o buna poză etc. Fotograful fotografiază, iar rezultatul acestei acţiuni se numeşte FOTOGRAFIE. Desigur, pentru majoritatea contemporanilor mei, etimologia acestui cuvînt este complet lipsită de sens, însă folosirea termenului poză în loc de fotografie trădează lacune de limbaj şi, în ultimă instanţă, face diferenţa dintre pozar şi fotograf. Aşadar, corect este fotografie şi nu poză!

În continuarea discuţiei noastre, voi încerca să ating cîteva minime chestiuni teoretice legate de fotografie şi de felul în care consider că ele trebuie înţelese şi abordate.

Cu toate că este departe de a fi o copie (fidelă) a realităţii, fotografia este totuşi percepută de majoritatea oamenilor ca fiind foarte apropiată de realitatea obiectivă. Fotografia este incontestabilă. Este conformă cu realitatea. Este dovada că ceva anterior s-a petrecut.

Analogic sau digital? Mai sînt încă voci care susţin cu înflăcărare superioritatea fotografiei analogice (adică pe emulsie). Argumentele lor sînt dintre cele mai diverse, începînd cu invocarea unei anumite texturi specifice (pe care tehnica digitală nu o conservă) şi terminînd cu consideraţiuni de ordin sentimental. Le voi răspunde acestor purişti ai imaginii că începînd cu argintul utilizat la fabricarea materialelor fotosensibile (o tehnologie chimică costisitoare şi extrem de poluantă) şi terminînd cu limitarea impusă de cele 36 de cadre, cît permite o peliculă Leica standard, toate aceste elemente sînt anacronice şi incompatibile cu vremurile (şi standardele) actuale. Desigur, există un farmec incontestabil al tehnicilor tradiţionale dar - trebuie să recunoaştem - şi o seducţie a celor de avangardă. Iar acelora care încă mai au dubii în legătură cu acurateţea fotografiei digitale, le recomand să ia în considerare o cameră de format mediu echipată cu un senzor de 80 megapixels! (Evident, astfel de echipamente costă mult, dar în timp situaţia se va relaxa).

Graţie tehnologiei, fotografierea contemporană este complet dezinhibată. Nu mai există subiecte sau abordări exclusiviste, ori tabu. Acum, oricine poate fotografia orice. Asistăm la o liberalizare absolută în care contează doar talentul, simţirea şi originalitatea celui care declanşează. Trebuie totuşi menţionat aspectul moral al actului fotografic şi necesitatea respectării unui cod etic. Din acest punct de vedere, activitatea unor paparazzi mi se pare o formă de legiferare a abjecţiei.

Altfel? Recomandarea mea este să fotografiaţi şi să vă bucuraţi. Evident, există riscul ca într-o bună zi să vă înecaţi într-un imens ocean de fotografii, nule din punct de vedere estetic, deci inutile. Depinde însă numai (şi numai) de dvs.

Un alt aspect care merită adus în discuţie este calitatea aparatului. Foarte mulţi iubitori de fotografie trăiesc cu impresia că brand-ul şi marca (şi implicit preţul) echipamentului garantează reuşita unei fotografii. Nimic mai fals! Trei sferturi din zestrea fotografică a omenirii a fost realizată cu aparatură modestă, în regim casnic. În consecinţă, vă recomand să fiţi imuni la rivalitatea dintre Nikon-işti şi Canon-işti, şi să fotografiaţi cu ce aveţi la îndemînă. Important este ca gestul dvs. sa fie sincer, curat, atent la spectacolul (şi miracolul) lumii în care trăim. Aşa cum spunea un prieten de-al meu: „Poţi avea aparatul lu’ peşte, sensibilitatea este a ta”.

Şi încă un argument: calitatea tehnică exceptională a unei fotografii nu poate suplini sărăcia mesajului, care este aspectul esenţial, scopul prim şi ultim al comunicării între indivizi.

Un obicei frecvent în rîndul fotografilor (fără legătură cu nivelul măiestriei lor) este insistenţa de a-şi denumi fotografiile: apus de soare, meditaţie, maternitate, nud etc... Faţă de această situaţie, poziţia mea este categorică: „Nu!”. Pe lîngă faptul că este redundant (şi adeseori ridicol), o fotografie cu adevărat valoroasă va trăi prin ea însăşi, fără necesitatea unui titlu care să o susţină şi să o argumenteze. (Iar în perspectiva localizării într-o arhivă, un index este suficient).

O mentalitate a trecutului (care încă mai dăinuie în rîndul fotografilor) este preocuparea pentru o imagine perfect clară, îngheţată, fixă, în pofida faptului că realitatea este fluidă, că viaţa însăşi este mişcare, că maniera în care noi privim această realitate este la rîndul ei dinamică şi că mecanismul văzului este de fapt integrarea de către creier a unei infinite rafale de ocheade pe care le aruncăm, clipă de clipă, în jurul nostru. Astfel stînd lucrurile, nu vă feriţi să faceţi fotografii mişcate. Mişcarea poate fi în acest caz un element suplimentar de surprindere justă a momentului, în datele sale esenţiale. Nu în ultimul rînd, o frumoasă fotografie mişcată poate fi şi primul pas spre abstracţiune, minimalism, concept... ceea ce este minunat. Căci, întrebarea care se pune, nu este dacă fotografia este artă sau nu, ci dacă poate fi şi altceva în afară de artă.

În încheiere, recomandarea mea sinceră este... sinceritatea. Puteţi fotografia şi noaptea la fel de bine ca ziua, cu faţa spre lumină sau cu faţa la perete, pe nori, pe vînt, cîntînd un cînt (ca-n Poe), sau chiar atunci cînd sînteţi trişti.

Acesta este marele avantaj al fotografiei digitale. Şi marele nostru cîstig.

La OTA. Nokia 6300 series.