Self

Why I am here? 
Where is my mind?
Aspiraţiile mele artistice vizează în mod expres perimetrele publice ample,deschise, intens populate: pieţe, gări, pasaje pietonale etc. Staţia de metrou, spaţiu emblematic al culturii postmodern, este de multă vreme un loc provocator, atît pentru programele instituţionalizate (advertising, campanii de tot felul) cît şi pentru artiştii independenţi, care concep lucrări destinate spaţiilor neconvenţionale. În Bucureşti, de pildă, cca. 650.000 de oameni folosesc zilnic metroul. În orele de virf, la fiecare 5 minute, un şuvoi compact de călători, tranzitează căile de acces ale staţiilor. Oamenii devin astfel coautori şi actanţi ai unui experiment artistic multimedia. Este locul ideal pentru implementarea unor proiecte în care decorul şi figuraţia sînt asigurate by default şi, odată iniţiat, mecanismul lucrării funcţionează practic de la sine.
Proiectul meu metro art/video wall/flashmob/site-specific este alcătuit din două module, care pot funcţiona împreună sau independent, în funcţie de buget şi context.
Primul este un proiect pasiv, o instalaţie foto cu rol de avertisment asupra pericolului inadaptării individului la un context social ostil (cauzator de stress, anxietate, angoasă) şi a tentaţiei acestuia de a evada din realitate prin recursul la substanţe narcotice. Preţul acestei escapade este de cele mai multe ori peste puterea de negociere a individului, el riscînd să nu mai poată reface drumul de întoarcere.
În tubulatura claustrantă care face legătura între două importante magistrale de metrou ale capitalei (M1 şi M2), pe ambele flancuri, panouri de mari dimensiuni atrag privirea trecătorului şi îl determină să mediteze asupra mesajului anti-drog, să empatizeze cu personajul din fotografii şi să fie părtaş de-o clipă la drama acestuia. Textele însoţitoare: „De ce sînt aici?” sau „Unde mi-e mintea?” tautologizează benevol mesajul.
Al doilea proiect, de data aceasta interactiv, este o proiecţie video combinată, în care imagini captate în timp real cu o cameră amplasată în partea opusă ecranului de proiecţie şi orientată pe direcţia de deplasare a fluxului de călători, sînt mixate aleatoriu cu un puzzle de imagini inconfortabile (ororile războiului, malnutriţia, poluarea, violenţa domestică).
De o limpezime absolută şi etern în actualitate, Mitul peşterii al lui Platon (Republica, cartea a VII-a) a fost sursa mea de inspiraţie. Faptul că atenţia oamenilor este sistematic deturnată de la temele majore, că ei trăiesc iluzia unui confort pentru care îşi sacrifică adesea timpul unic al propriei existenţe şi îşi suspendă puterea de judecată, mi se pare inacceptabil. Dificultăţile cotidiene, insecuritatea, lupta pentru existenţă, falsele priorităţi transformă ireversibil individul, îi stabileşte noi mize, îl determină să accepte contextul unei vieţi stereotipe, cu riscul desensibilizării lui morale. Prin lucrarea mea, încerc să atrag deci atenţia asupra acestei grave situaţii, întorcînd spre cetăţean imagini semnal. Pe ruta de ieşire din metrou, pe parcursul a cîtorva minute petrecute pe o scară rulantă, individul are prilejul să se întîlnească cu sinele, într-un exerciţiu de interogare a propriei conştiinţe, căci întreaga alegorie a mitului peşterii se petrece de fapt în interiorul omului.
Oricare faptă intelectuală ne propune o lectură a lumii şi, într-un sens mai profund, uriaşa bucurie a întălnirii cu adevărul.


În foto, pasajul pietonal subteran dintre staţiile de metrou Piaţa Unirii 1 si Piaţa Unirii 2, din Bucureşti.